Reactivitate de specie

Reactivitatea de specie este câmpul din fișa tehnică ce enumeră formele țintei, din ce specii, pe care le recunoaște un anticorp sau un kit de testare — om, șoarece, șobolan etc. Decurge direct din secvența imunogenului: un anticorp recunoaște un epitop, iar dacă acea porțiune de secvență este conservată între specii, reactivul va avea de regulă reactivitate încrucișată.

Testată versus prezisă

Distincția este chiar motivul pentru care câmpul trebuie citit cu atenție. Reactivitatea "testată" înseamnă că furnizorul a testat reactivul pe probe din specia respectivă, într-o aplicație precizată. Reactivitatea "prezisă" este o deducție pe baza omologiei de secvență — adesea citată cu un procent de identitate — și reprezintă o ipoteză, nu date. Omologia eșuează și asimetric: o singură substituție într-un epitop liniar scurt poate aboli legarea chiar la o identitate globală de 95%, în timp ce un epitop complet conservat poate da reactivitate într-o specie pe care furnizorul nu a testat-o niciodată.

Alte două capcane. Reactivitatea poate diferi în funcție de aplicație: un anticorp poate funcționa în western blot la șobolan, dar nu și în imunohistochimie, deoarece epitopii denaturați și nativi diferă. Iar specia-gazdă contează — un anticorp monoclonal de șoarece folosit pe țesut de șoarece produce un fond intens dacă nu se utilizează un sistem de blocare mouse-on-mouse. Aceeași logică a conservării se aplică peptidelor înseși, unde secvențele native de rozătoare și umane diferă frecvent.

Termeni și materiale înrudite

policlonal vs monoclonal · ELISA · in vivo. Material de referință: anticorpi, kituri de testare.