Amidă (amidare C-terminală)

Amidarea C-terminală transformă acidul carboxilic liber de la capătul unui lanț peptidic într-o amidă primară, notată –CONH2 sau ca terminația "-NH2" într-o linie de secvență. Elimină o sarcină negativă și reduce masa moleculei cu aproximativ 0,98 Da față de forma de acid liber. Reproduce o modificare posttranslațională reală, produsă în celule de monooxigenaza de alfa-amidare a peptidilglicinei, care acționează asupra unei glicine C-terminale.

Unde apar peptidele amidate

Multe peptide native de semnalizare sunt amidate și își pierd cea mai mare parte a activității la nivelul receptorului în absența amidării — printre acestea, oxitocina, gastrina, calcitonina, PACAP și peptidele de eliberare a hormonului de creștere. Analogii de cercetare urmează același model: Ipamorelin, GHRP-2 și GHRP-6 sunt furnizate ca amide C-terminale, iar produse precum N-Acetyl Semax Amidate poartă amidare împreună cu acetilare N-terminală. Denumirile din catalog o semnalează de regulă explicit prin "amide" sau "amidate".

De ce contează

Două consecințe practice. Amidarea blochează scurtarea de către carboxipeptidaze, astfel încât analogii amidați prezintă în general timpi de înjumătățire in vitro mai lungi decât acizii lor liberi. De asemenea, modifică valoarea-țintă în testarea identității: un rezultat de spectrometrie de masă trebuie comparat cu masa moleculară teoretică a formei amidate, altfel lotul va apărea cu 1 Da mai ușor. Dacă linia de secvență și valoarea MS ale unui furnizor nu concordă în privința amidării, considerați identitatea neconfirmată în certificatul de analiză.

Termeni înrudiți

legătură peptidică · Ipamorelin.