Mazdutide

Interesul său ca instrument de cercetare provine din acest model natural. În timp ce survodutide și retatrutide sunt schelete obținute prin inginerie, mazdutide urmează echilibrul receptorial pe care natura l-a încorporat deja în oxintomodulină, ceea ce îl face util pentru a verifica dacă un raport de tip oxintomodulină se comportă diferit de unul proiectat. Cercetătorii îl utilizează în paneluri de potență pe AMP ciclic, în teste pe hepatocite și adipocite și în studii privind echilibrul energetic la rozătoare, în care cheltuiala energetică determinată de glucagon și reducerea aportului alimentar determinată de GLP-1 sunt măsurate împreună.

Oxintomodulina, modelul de pornire, este un produs al proglucagonului de 37 de resturi: secvența completă a glucagonului extinsă la capătul C-terminal cu o coadă bazică de opt resturi. Activează în mod natural atât receptorul glucagonului, cât și receptorul GLP-1, dar este eliminată în câteva minute, iar mazdutide este versiunea stabilizată a acestei configurații, cu substituții rezistente la proteaze și o catenă laterală lipidică pentru legarea reversibilă de albumină, catalogată sub CAS 2259884-42-1 și apărând în literatură ca IBI362 și LY3305677. La compilarea referințelor este util să fie căutați toți cei trei identificatori, deoarece codurile de dezvoltare domină lucrările mai vechi. Flacoanele sunt oferite în variante de 5 mg, 10 mg și 20 mg, reconstituite în apă bacteriostatică sau în tampoane alcaline diluate ori fosfat, cu turta liofilizată păstrată la −20 °C și soluțiile la 2–8 °C.